Îmi cer scuze că nu am mai scris de ceva vreme pe blog, însă motivele au ţinut de organizarea campaniei electorale. Deh…treaba multa dar necesara.

Vă mulţumesc pentru comentarii şi vreau să fac şi o scurta menţiune, pentru cei care au făcut observaţie că blogul este mai degrabă acid decât „constructiv” – cel puţin în ceea ce-l priveşte pe principalul candidat pesede în Prahova. Aşa este – îi las domniei sale sarcina de a formula dezbateri esenţiale despre putere şi noile viziuni ale socialismului-caviar, pe blogul său.

Ieri câteva mii de sindicalişti au protestat, de Ziua Internaţională a Muncii Decente. Conceptul de “Muncă Decentă”, lansat în 1999 în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), conţine patru mari obiective strategice, şi anume dreptul la muncă, ocuparea forţei de muncă, protecţia socială şi dialogul social. Obiective pe care guvernul Tăriceanu le-a tratat cum a putut şi el. Unul dintre obiectivele de pe agenda manifestaţiilor sindicatelor europene prilejuite de această zi este respingerea Directivei privind extinderea timpului de lucru. În decembrie 2003, Comisia Europeană a publicat un document, lansând consultarea asupra revizuirii directivei concentrată pe trei aspecte. Propunerile iniţiale de revizuire ale Comisiei se referă la menţinerea clauzei de “opt-out” individuale, definirea aşa-numitelor părţi inactive ale serviciului de gardă (on-call) ca nefiind timp de muncă, chiar şi atunci când lucrătorul trebuie să se afle disponibil la locul de muncă, extinderea perioadei de referinţă pentru calcularea mediei maxime a săptămânii de lucru de 48 de ore de la patru la 12 luni, fără prevederi şi garanţii de siguranţă. Confederaţia Europeană a Sindicatelor consideră propunerile Comisiei inacceptabile şi pune la îndoială validitatea lor juridică. La noi, marşul a contestat nu Directiva ci jocul de-a alba neagra cu majorarile salariale, punând presiune pe un guvern epuizat, aflat la capăt de drum. Un capăt nici pe departe atât de glorios pe cât visează Tăriceanu la a şaptea putere a Europei, cu creşteri anuale masive. Creşteri obţinute cu bani de împrumut, în mare parte. O criză a creditelor ar avea, prin urmare, un efect devastator asupra economiei româneşti. Expansiunea economică va fi încetinită. Partea bună ar fi că s-ar mai diminua deficitul de cont curent şi  inflaţia. Partea proastă este că, la decalajele faţă de ţările vestice se vor mai adauga câţiva ani.  Un lucru despre care guvernanţii nu spun mai nimic, orientându-se spre eliminarea factorului Adomniţei din stabilimentul Tăriceanu-Fenechiu.

Nah ca am incercat sa nu mai vorbesc prea mult despre prietenul mizileanul…avem timp si de el in perioada urmatoare.